Cap. 2
9. Ci pe Cel micşorat cu puţin faţă
de îngeri, pe Iisus, Îl ve
dem încununat cu slavă şi cu cinste, din pricina morţii pe care a suferit-o, astfel că, prin harul lui Dumnezeu, El a gustat
moartea pentru fiecare om.
14.
Deci,
de vreme ce pruncii s-au făcut părtaşi sângelui şi trupului, în acelaşi fel şi El S-a împărtăşit
de acestea, ca să surpe prin
moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul,
Cap. 9
14. Cu cât mai mult sângele lui Hristos, Care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfă fără
de prihană, va curăţi cugetul vostru
de faptele cele
moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu?
15. Şi pentru aceasta El este Mijlocitorul unui nou testament, ca prin
moartea suferită spre răscumpărarea greşealelor
de sub întâiul testament, cei chemaţi să ia făgăduinţa moştenirii veşnice.
16. Căci un
de este testament, trebuie neapărat să fie vorba
despre
moartea celui ce a făcut testamentul.
Cap. 11
5. Prin credinţă, Enoh a fost luat
de pe pământ ca să nu vadă
moartea, şi nu s-a mai aflat, pentru că Dumnezeu îl strămutase, căci mai înainte
de a-l strămuta, el a avut mărturie că a bine-plăcut lui Dumnezeu.